...
Bună!

Te întâmpin cu bucurie!

Lavinia Stogrea mă numesc și sunt entuziasmată când întâlnesc căutători de bun și frumos. Mi se alătură și curiozitatea și dorința de conexiune, căci fără ele nu am putea crea o relație terapeutică benefică.

Lavinia Stogrea

Toată activitatea mea

Acum 13 ani începeam cu entuziasm să lucrez ca psiholog. Valorile pe care îmi bazez toată activitatea mea, au contribuit la conturarea unei experiențe profesionale și umane bogate care mă ajută zi de zi să ofer ghidare și ajutor.

Am urmat formarea în psihoterapie sistemică de cuplu și familie, ca o completare a activității mele de psiholog clinician. Au urmat și alte cursuri de specializare, printre care specializări în lucrul cu trauma, psihosomatică, formator și cursuri de dezvoltare personală.

În ultimul deceniu, am aprofundat lumea interioară, aceea a sufletului și a minții.  Formarea profesională mi-a definit stilul terapeutic și mi-a deschis noi orizonturi atât în carieră, cât și în viața personală.

Am răspuns chemării de a contribui la o realitate mai blândă, mai conectantă și asumată. Unul din conceptele cu care rezonez este încrederea că deținem resurse și abilități, care doar au nevoie să fie descoperite.

Așa am învățat cum să fiu alături de oameni, cupluri, familii care vor să învețe să se bucure de ceea ce au și să își schimbe în bine relațiile, stilul de a gândi și să își lărgească perspectiva unei vieți în care se poate trăi cu bucurie.

Scopul meu este să creez împreună cu tine o echipă care să îți antreneze mintea, corpul și spiritul într-un fel în care tu să depășești dificultățile, să te împaci cu trecutul și în sfârșit să te bucuri de cine ești în prezent.

Cu iubire față de viață,

Lavinia Stogrea